Nopti albe

 

Inainte sa invat sa-i mint pe altii, am deprins mestesugul de-a ma minti pe mine. Cele mai bune scuze le crosetez nu ca sa fiu iertata de cei din jur, ci pentru a ma absolvi de vini in propriii-mi ochi. Cele mai temeinic construite pledoarii ale apararii le-am auzit nu in salile tribunalelor mele, ci in gandul meu insomniac, razvratit, chinuit de nesomn.

La capatul unei nopti albe, ne trezim mereu impovarati nu de neodihna trupului, ci de interogatiile care ne-au asaltat intr-un ragaz in care, neavand altceva mai urgent de facut, am fost nevoiti sa ne intoarcem la adevarurile noastre. Si, daca, luati cu grijile vietii si prea ocupati sa ne pastram directia alergaturii, in timpul zilei nu avem timp sa ne cautam sensul vietii, cand se face noapte, iar somnul nu are mila de noi, ne pomenim bantuiti de intrebarile esentiale.

Avem viata pe care am visat-o la 16 ani, cand visurile ne erau indraznete si pure? Traim langa omul care ne daruieste iubirea aceea care sa ne insteleze sufletul, asa cum am tanjit dintotdeauna? Avem casa cu flori pe care ne-am imaginat-o mereu? Truda noastra, profesia noastra ne-aduce lumina in inima sau e doar o corvoada de zi cu zi, pe care o induram ca sa avem ce manca ? Asteptam sa treaca viata sau trepidam asteptand nerabdatori sa vina peste noi cu splendorile ei?

Dintr-un reflex firesc, de aparare, ne-am invatat, pe timp de zi, daca asemenea intrebari ne ies in cale, nascute din conversatiile cu altii, sa dam raspunsurile cele mai potrivite. Sa spunem, cu un zambet pe care l-am studiat in oglinda, cat de spre bine ne merge destinul. Sa incercam sa-l privim pe celalalt cu siguranta omului care n-a dat niciodata rateuri. Dar in noptile profunde, in noptile in care lumina lunii ne strapunge platosele si mastile, ne pomenim, goi, singuri, in fata unor raspunsuri greu de indurat. Si nu adormim decat spre dimineata, abia dupa ce ne-am inventat scuze noi, minciuni proaspete, cantece de adormit propria constiinta. Si ne trezim tarziu, mahmuri de tristete, resemnati si cinici. La capatul unei nopti de nesomn si intrebari otravite, concentratia de intrebari crude si de raspunsuri mincinoase din sange depaseste cota admisa de legile firii.

 

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)

Oldal: Nopti albe
Who breaks a butterfly upon a wheel?... - © 2008 - 2024 - monia.hupont.hu

Ingyen weblap készítés, korlátlan tárhely és képfeltöltés, saját honlap, ingyen weblap.

ÁSZF | Adatvédelmi Nyilatkozat